Articole












Ce este important pentru viata

Fiecare avem propriile idei cu privire la ceea ce este important pentru viata noastra. Banii, relatiile fericite, familia, munca, prietenii sunt printre cele mai comune lucruri pe care le apreciem in mod deosebit.
Foarte multi oameni insa si-au schimbat in aceste vremuri prioritatile. Ei au inteles ca daca nu se pun pe ei insisi pe primul loc, nu vor avea “puterea” necesara de a aprecia si a se bucura de lucrurile exterioare. A te pune pe tine insuti pe primul plan, nu este o dovada de egoism, ci o constientizare a unei realitati a lumii energetice in care traim. Exteriorul ne consuma energia – si avem nevoie sa ne improspatam resursele apeland la propria sursa interioara.
Exista 5 trepte pe care le putem parcurge in acest sens, lucruri pe care multi le constientizeaza a fi importante. Voi vorbi pe scurt despre ele intr-o anumita ordine care poate ramane astfel sau se poate schimba, in functie de cum simtim. Si in acelasi timp, sa vedem cum se influenteaza reciproc.
Sanatatea. E o vorba, “Sanatate, ca-i mai buna ca toate” pe care multi o folosesc precum un automatism. Sanatatea fizica, mentala si emotionala este absolut esentiala in crearea unei vieti cu adevarat implinite – lucru ce nu e nevoie sa-l invatam din carti. Il constatam singuri din propria experienta.
Vitalitatea. Pasiunea, entuziasmul, bucuria, starea de bine au un numitor comun – energia. In lipsa acestui lucru important nici sanatatea nu merge bine. Avem nevoie sa invatam sa generam energie prin diferite practici spirituale.
Prosperitatea. Iata un alt factor care, aparent, nu are legatura cu primele doua. Vedem o multime de oameni bogati plini de boli si epuizati emotional, energetic. Insa daca prosperitatea ar fi obtinuta prin munca inteligenta (nu prin furt sau munca grea), acest lucru ar fi imposibil.
Longevitatea. Este evident ca buna functionare a complexului sanatate-vitalitate-prosperitate are ca efect imbunatatirea calitatii vietii proprii si astfel o crestere a duratei proprii de viata. Este important sa traim mult si bine, intrucat avem nevoie de timp pentru a explora, la modul practic, dimensiunile spirituale ale universului. A pierde acest timp luptand pentru a depasi greutatile vietii sau ocupandu-ne de distractii marunte nu e foarte important pentru noi.
Tineretea. Mai bine spus, intinerirea biologica. Cronologic nu putem da timpul inapoi, insa biologic vorbind, functiile corpului nostru fizic pot fi la acelasi nivel ca la 20-30 de ani. E nevoie de o alimentatie adecvata, de anumite suplimente nutritionale, de mult lucru cu energia interioara, de aer curat. Din pacate nu e la indemana oricui. Insa e un tel inalt – o incununare a eforturilor de a considera viata cu adevarat importanta.
Intrucat adevarul este ca din tot ceea ce avem, viata noastra este cel mai important aspect. De fapt, ea este ceea ce suntem cu adevarat.

Poezie de dragoste
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

                                 Celei care minte - Minulescu

Importanta unei clipe

Citate despre viata 
  • Daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine. – Arthur Rubinstein
  • Traieste-ti viata ca si cum fiecare fapta a ta ar deveni lege universala. – Immanuel Kant
  • Viata e la fel cum ai interpreta in public un solo de vioara, invatad stiinta instrumentului pe masura ce canti. – Samuel Butler
  • Cel mai bine si-a flosit viata cel care s-a bucurat cel mai mult de ea. – Samuel Butler
  • Viata este ceea ce ti se intampla in timp ce esti ocupat sa faci alte planuri. – John Lennon
  • Viata – o plimbare spre somn. – Lucian Blaga
  • Viata se masoare in functie de rapiditatea schimbarii, sccesiunea influentelor care modifica fiinta. – George Elliot
  • Viata este o instructie perpetua in cauza si efect. – Ralph Waldo Emerson
  • Poti sa traiesti o suta de ani, daca renunti la toate acele lucruri care te fac sa-ti doresti sa traiesti atat. – Woody Allen
  • Doar viata pe care o traim pentru altii este o viata ce merita sa fie traita. – Albert Enstein
  • Constiinta vietii pretuieste mai mult decat viata. – F. M. Dostoievski
  • Invata a muri! Cine invata sa moara, nu stie sa mai fie rob. El este deasupra sau cel putin in afara oricarei impilari. – Seneca
  • Orice interes aratat fata de boala si moarte nu este decat alta expresie a interesului pentru viata. – Thomas Mann
  • Viata inseamna a transforma constant in lumina si in flacara tot ceea ce suntem si tot ce intalnim. – Friedrich Nietzsche
  • Esentiala este intrebuintarea vietii, nu durata sa. – Seneca
  • Viata este un dar pe care il meritam numai atunci cand il daruim. – Rabindranath Tagore
  • Viata cu adevarat traita este in trecut sau in viitor – prezentul este un interludiu..un straniu interludiu in care recurgem la trecut sau viitor ca sa ne slujeasca drept marturie ca traim. – Eugene O’Neill
  • Viata e o cuva cu moravuri lasate departe. – Jean Nicolas Arthur Rimbaud
  • Viata este o tragedie atunci cand e privita in prim-plan si o comedie cand o privesti in plan larg. – Charlie Chaplin
  • Viata este un muzeu cu oameni de ceara care fug speriati de umbre, topindu-se. – Ionut Caragea
  • Poate ca n-am trait in propriul meu corp; poate ca am trait viata altora… viata mea este o viata facuta din toate vietile: vietile poetului. – Pablo Neruda
  • Viata e pretioasa. Viata e fragila. In clipa asta esti, in clipa urmatoare te-ai dus. Fiecare clipa trebuie stoarsa de tot ce se poate da, fiindca nu sti niciodata cand va cade cortina. – Sandra Brown
  • Viata are granite precise. Din cauza muncii si a vietii de zi cu zi atat de incarcate, acest adevar e adesea uitat. – Dean R. Koontz
  • Viata este unoeri foarte zgarcita: trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti nimic nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta. – Paulo Coelho
  • Aceasta scurta viata pe care o aveti poate fi transformata intr-un paradis. Aceasta mica planeta este floarea de lotus a paradisului. – Osho
  • Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cat exista mai multa schimbare, cu atat viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine ectraordinare schimbari, clipa de clipa. – Osho
  • Viata nu iarta slabiciunea. – Adolf Hitler
  • Ironia suprema a vietii este ca nimeni nu scapa de ea in viata. – Robert Heinlein
  • Fa ce iubesti, iubeste ce faci, lasa lumea un loc mai bun si nu te scobi in nas. – Jeff Mallett
  • Viata e placuta. Moartea e listita. Tranzitia este problematica. – Isaac Asimov
  • Viata este ceva ce toti ar trebui sa incerce macar o data. – Henry J. Tillman
  • Viata e ceva ce ti se intampla atunci cand nu poti sa dormi. – Fran Lebowitz
  • Nu e adevarat ca viata este o nenorocire dupa alta; este o nenorocire continua. – Edna St. Vincent Millay
  • Viata e prea importanta ca sa o iei in serios. – Corky Siegel
  • Primul pas pe care trebuie sa il faci ca sa obtii tot ce vrei de la viata este asta: Hotaraste-te ce vrei. – Ben Stein
  • Tragedia vietii nu este ca se termina atat de repede, ci ca asteptam atat de mult sa o incepem. – W. M. Lewis
  • Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima, pentru ca una din ele chiar va fi. – Jeremy Schwartz
  • Traieste ca si cum ai muri maine. Invata ca si cum ai trai vesnic. – Mahatma Ghandi
  • Scopul vietii este o viata de scopuri. – Robert Byrne
  • Fiecare zi pare prea scurta pentru toate gandurile pe care le gandesc, pentru toate plimbarile pe care vreau sa le fac, pentru toate cartile pe care vreau sa le citesc si pentru toti prietenii pe care vreau sa ii vad. – John Burroughs
  • Nu trai in trecut, nu visa la viitor, concentreaza-ti toate eforturile in prezent. – Buddha
  • Arta vietii? Rezerva, discretiune, cumpatare, in genere negatiune si, in rezumat, abnegatiune. – Titu Maiorescu
  • Cu mine se petrece ceva. O viata de om. – Marin Sorescu
  • Despre viata nu se poate scrie decat cu un toc inmuiat in lacrimi. – Emil Cioran
  • Viata si cu mine suntem doua linii paralele care ne intalnim la moarte. – Emil Cioran
  • Ca o piesa de teatru, asa este viata: nu intereseaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat. – Seneca
  • Sunt doua feluri de a-ti trai viata: unul, de a crede ca nimic nu este un miracol; al doilea, ca si cand totul este un miracol. – Albert Einstein
  • Viata trebuie traita asa cum este, pentru ca nu s-a dat fara sa o cerem si ni se va lua fara sa fim intrebati. – Necunoscut
  • Cea mai inalta masura a alorii o dai de fapt in timpul confruntarilor la care te supune viata. – Necunoscut
  • Cand simti ca viata nu are niciun rost, gandeste-te la cei care mai au doar o zi de trait. – Necunoscut
  • Stiind ca vom muri, sa gasim aici un argument pentru a iubi si mai mult viata. – Octavian Paler
  • Poate ca viata a avut un sens cata vreme n-am tinut sa-i dau unul. – Octavian Paler
  • Pe Pamant, omul e dator sa traiasca numai viata. Moartea lui adevarata o va trai in cer. Daca incearca sa traiasca moartea pe pamant, pacatuieste si se mistuieste in deznadejde. Si atunci, nici nu traieste cu adevarat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi. – Mircea Eliade
  • Chiar si omul care nu da nimic vietii pretinde de la viata totul. – Necunoscut
  • Viata este arta de a trage concluzii suficiente din premize insuficiente. – Samuel Butler
  • Ceea ce nu traim la timp, nu traim niciodata. – Octavian Paler
  • Nu trebuie sa ne intrebam cand vom muri, ci cum vom trai. – Joan Borysenko
  • In viata nu e important sa ai carti bune, ci sa le joci bine pe cele pe care le ai. – Josh Billings
  • Invata din ziua de ieri, traieste astazi si spera pentru maine. – Necunoscut
  • Viata poate fi inteleasa numai privind inapoi, dar trebuie traita privind inainte. – Soren Aabye Kierkegaard
  • Pierzi in viata ani si la moarte cersesti o clipa. – Nicolae Iorga
  • Viata nu inseamna a trai, ci a sti pentru ce traiesti. – Nicolae Iorga
  • Orice viata, chiar si de cateva minute, are multe legi de urmat. – Jean Paul
  • Fiecare trebuie sa-si traiasca propria iata si sa plateasca propriul pret. – Oscar Wilde
  • In definitiv, nu anii din viata sunt cei care conteaza, ci viata din anii tai. – Abraham Lincoln
  • O zi este o eternitate in miniatura. – Ralph Waldo Emerson
  • Adevarul e ca, de indata ce nu mai suntem nevoiti sa ne ingrijim de viata noastra, nu mai stim ce sa facem cu ea si irosim totul. – Andre Gide
  • Viata este o indelungata lectie de umilinta. – James Barrie
  • Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca, si cei care l-au gasit fara sa-l caute. – Emil Cioran
  • Invata din greselile altora, nu poti trai destul pentru a le face pe toate. – Anna Eleanor Roosevelt
  • A-ti fi frica de dragoste inseamna a-ti fi frica de viata, iar cand iti este frica de viata esti pe trei sferturi mort. – Bertrand Russell
  • iata nu e sentimentala, nu e nici rea, nici buna. Viata e dreapta: recompenseaza pe cei merituosi, pedepseste pe cei lenesi, loveste pe cei care ii incalca legile. – Pavel Corut
  • Iubesti viata? Atunci nu risipi ca un nesabuit timpul, caci din timp este facuta viata! – Benjamin Franklin
  • Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata. – Octavian Paler
  • Trebuie sa stii cand se incheie o etapa din viata ta. Daca te incapatanezi sa ramai mai mult decat e necesar, pierzi bucuria de a trai si sensul vietii. – Paulo Coelho
  • Fiecare crede ca traieste pentru sine, da’ cand colo, omul traieste pe pamant ca sa faca viata indeobste mai buna! Iar pentru binele omenirii face sa traiesti o suta de ani, ba si mai mult. – Maxim Gorky
  • Ce este o viata frumoasa, prieteni, daca nu un gand din tinerete realizat in anii barbatiei. – Alfred de Vigny
  • Viata seamana cu o poveste, ceea ce importa nu e lungimea ei, ci valoarea ei. – Seneca
  • Mi-am masurat viata in lingurite de cafea. – Thomas Stearns Eliot
  • Viata este un stick de memorie in buzunarul meu. – Ionut Caragea
  • Viata este un spital in care oamenii te trateaza cu pastile de sictir. – Ionut Caragea
  • Cati oameni realizeaza in momentul visului, ca viseaza? Foarte putini sau aproape deloc. Majoritatea traiesc din plin realitatea acelui vis, precum traiesc la fel de plin realitatea celuilalt vis, care se numeste viata. – Sorin Cerin
  • Fiecare zi pare prea scurta pentru toate gandurile pe care le gandesc, pentru toate plimbarile pe care vreau sa le fac, pentru toate cartile pe care vreau sa le citesc si pentru toti prietenii pe care vreau sa ii vad. – John Burroughs
  • Scopul vietii este o viata de scopuri. – Robert Eugene Byrne
  • Bucura-te de viata, pentru ca iti da ocazia sa iubesti si sa muncesti si sa te joci si sa te uiti la stele. – Henry van Dyke
  • Viata e duelul Lui Dumnezeu cu diavolul, iar campul de batalie sunt eu. – F. M. Dostoievski
  • Viata este o tragedie pentru cel care simte si o comedie pentru cel care gandeste. – Jean de la Bruyere
  • Viata printre straini te invata cumpatarea, caci fiertura de orz si culcusul de paie sunt leacurile cele mai dulci impotriva foamei si a oboselii. – Democrit
  • In iata de intampla uneori accidente din care trebuie sa fii putin nebun ca sa scapi cu bine. – Andre Gide
  • Ce este viata decat un sir de nebunii inspirate, greutatea este sa le alegi pe cele demne de a fi facute. – George Bernard Shaw
  • Daca viata noastra are toate de ce-urile, atunci putem suporta aproape toate cum-urile. – Friedrich Nietzsche
  • Viata niciodata nu e dreapta, dar probabil ca asta e un lucru bun pentru foarte multi dintre noi. – Oscar Wilde
  • Cat traim, nu putem sti de la icneput ce e incheiat si ce nu. – Ileana Vulpescu
  • Cum sa pot admite ca eu nu sunt facut pentru viata, cand, in realitate, viata nu este facuta pentru mine. – Emil Cioran
  • Sunt momente in viata in care, oricum ti-ar obliga altii corpul sa stea, are aripi, se ridica deasupra tuturor mizeriilor. – Mariana Fulger
  • Fara picanteriile urii, viata ni s-ar parea, probabil, dietetica. – Vasile Ghica
  • Prin viata se poate trece oricum, si cu degetul in nas. – Vasile Ghica
  • Viata a aparut accidental, Dumnezeu a fugit de la locul accidentului. – Valeriu Butulescu
  • Daca o viata de om e prea scurta pentru a citi toate capodoperele, mai are sens sa scriem carti mediocre? – Valeriu Butulescu






Citate celebre, maxime, cugetari, aforisme despre viata










Viata are gust - HOLOGRAF

Invata de la viata

Viata Mea (My life)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scrie comentariul tau aici.

NOU!!! BANI DIN PTC-URI. TESTATE SI SIGURE

ALTE CASTIGURI TESTATE

readbud - get paid to read and rate articles

PROMOVARE SITE